Primul concurs național de dans la bară din România. Opt dintre concurenți au vârste între 6-12 ani

Publicat: 10/09/2016, 19:48

Evenimentul intitulat „Miss Pole Dance România” a avut loc, sâmbătă după-amiază, la Palatul Copiilor din Capitală și a adus pe scenă 22 de concurenți. Concursul, primul de acest fel în România, a inclus trei categorii de vârstă: juniori, adolescenți și adulți.

„România este a 27-a țară din lume care face un astfel de concurs național. Este un sport care sperăm să ajungă la un moment dat olimpic, încă e pe listă. Am avut 22 de persoane înscrise. Avem 3 categorii. Juniori 6-12 ani, adolescenți 13-18 ani și adulți. Probele constau într-o singură reprezentație. Fiecare concurent are o coregrafie făcută, care trebuie să includă anumite exerciții. În juriu sunt persoane care fac asta de ani buni, din UK, cei care organizează și campionatul mondial de anul acesta. Este un sport nou și de multe ori, din cauza prejudecăților, nu prea se dorește sau lumea nu știe. În București sunt deja câteva școli de deschise, care fac lucrul acesta. Deocamdată sunt foarte puțini instructor acreditați”, a declarat Cristina Fiț, organizatorul concursului.

La categoria juniori pe scena de la Palatul Copiilor au concurat, prin exerciții de dans la bară, opt fetițe.

„Are nouă ani, iar la școala de circ merge de la vârsta de cinci ani. Îi place și îmi spune că nu e greu. Eu consider că este un sport și că o dezvoltă. În perioada de vacanță a mers de două ori pe săptămână la antrenamente, iar pe perioada școlii va merge o singură data pe săptămână”, a declarat mama unei concurente de la categoria junior.

În sala de la Palatul Copiilor au fost prezenți zeci de spectatori, majoritatea rude ale concurenților.

„Este prima dată în istoria României când avem o astfel de echipă și primul concurs în România. E un sport care presupune eleganță, forță, e o disciplină exact ca și gimnastica. Românii au apucat să gândească ceva urât despre elemental bară. Trebuie să ne mai educăm puțin, să ne mai deschidem. În Europa se participă de peste 10-15 ani la astfel de concursuri. Noi românii de ce nu?! Lumea trebuie să înțeleagă că e un sport”, a susținut unul dintre spectatori.

Câștigătoarea de sâmbătă de la categoria adulți-profesioniști va reprezenta România la campionatul mondial „World pole dance Championship”, concurs ce va avea loc pe 16 septembrie, tot la Palatul Copiilor din Capitală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
DIETA-minune a lui Neti Sandu, pe care o respectă cu sfințenie! Ce SECRETE are la...
Ţara din Europa în care un şofer a rămas fără maşină după ce a condus...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Codul Rutier se modifică. Legea care te lasă fără PERMIS Se aplică pe toți șoferii
România Pitorească. Micul colț de rai unde soarele răsare de două ori într-o zi
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Dobânda de politică monetară a fost redusă de BNR de la 7% pe an la...
×